1.

Ea îl luă de mână.Atingerea ei îi ardea palmele.

-Să mergem atunci!

Niciodată nu crezuse el că aşa ceva se poate întămpla.Credea ca are un nou vis psihedelic. Se aştepta ca în orice moment să apară şi să îl omoare cu o suliţă Hitler şi Dan Diaconescu în timp ce cantau Marsilieza (de ce făcea această asociere de persoane în visele lui nici psihologul nu a reuşit să îşi dea seama). Şi deşi avea această teamă, se lăsă purtat de ea. Probabil că faptul de a fi lângă ea îl făcea neînfricat. Sau poate ştia că totul e real.

-Opreşte-te! spuse el. Nu crezi că ar trebui să lăsăm un bilet sau ceva de genul?

-Nu-ţi face griji! îi spuse ea cu vocea aceea care îl facea pe el oarecum să fie cuprins de o linişte interioară pe care nu şi-a putut-o explica vreoddată, dar care nu avea rost să fie explicată oricum.Unele lucruri nu trebuie explicate. Explicatiile vor veni de la sine.

Ultimele zile fuseseră pentru el fascinante.  Simturile îi erau bombardate de mirosuri si culori extraordinare. Auzea parcă şi gândurile oamenilor. Visele erau din ce în ce mai dese şi mai ciudate. Cu două seri înainte Elvis îi oferea o bere. Dupa ce luă câteva guri însetat (renunţase la alcool de 2 ani iar în vis putea să işi facă de cap), Elvis îi spuse că a greşit paharul şi că l-a luat pe cel cu cianură. Oricât de ciudate sau nu erau visele, finalul era mereu acela - murea. 

Niciodată viaţa lui nu a fost complicată. Părinţii erau nişte persoane normale, mediocre - poate prea mediocre. L-au sustinut mereu - chiar şi atunci când la jumătatea facultaţii s-a hotărât să renunţe şi să se mute în Capitală ca să devină restaurator de cărţi. Restaura cărti de când avea 8 ani. Îi placea să işi cumpere o carte nouă, să rupă paginile, să restaureze carţile cu paginile în orice altă ordine decât cea corectă, după care le citea şi întotdeauna asculta The Doors.